Nava cu 66 de imigranti ilegali interceptata de Garda de Coasta

Azi noapte, navele Poliției de Frontieră Române împreună cu două ambarcaţiuni ale Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare au acţionat pentru salvarea si aducerea în siguranţă, în Portul Constanţa, a peste 60 de persoane aflate la bordul ambarcațiunii ILAYDA 55. Poliţiştii de frontieră au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri (triere şi identificare) şi continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
UPDATE: Pescadorul a fost adus în siguranță în port, în condiții de vreme nefavorabilă, iar persoanele au fost debarcate. După evaluarea preliminară a stării de sănătate a acestora şi acordarea de asistență medicală de specialitate, s-au derulat procedurile specifice în astfel de situaţii, constând în activităţi de triere şi identificare a celor în cauză.


  În total au fost identificate 66 de persoane, care au declarat că sunt cetăţeni din Irak, Pakistan şi Afganistan, din care 24 de copii, 11 femei şi 31 de bărbaţi, care intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră.
Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Pentru gestionarea evenimentului, alături de Garda de Coastă au participat în sistem integrat și reprezentanți ai următoarelor instituții: Instituția Prefectului Județului Constanța, Inspectoratul de Poliției al Județului Constanța, Serviciul de Poliție Transporturi Maritime, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcția de Sănătate Publică Constanța, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, Autoritatea Navală Română - M.R.C.C şi Consiliul Judeţean Constanţa.
***
În seara zilei de 27/28.11.2017, o ambarcațiune cu aproximativ 60 de persoane la bord a fost identificată, pe Marea Neagră, la o distanță de 34 kilometri față de țărmul României, pe direcţia localității Eforie. Persoanele în cauză au solicitat ajutor unei nave comerciale care se afla în zonă, cât și autorităților române.
Imediat Garda de Coastă, sub coordonarea MRCC (Centrul Maritim de Coordonare Constanţa), a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni de salvare cu două nave ale Gărzii de Coastă și doua nave aparținând ARSVOM.
La faţa locului s-a stabilit ca ambarcaţiunea care a solicitat ajutor avea peste 60 de persoane la bord şi rămăsese fără propulsie, în condiţii meteo nefavorabile (vânt puternic şi mare agitată).
Navele PFR şi cele ale ARSVOM au acţionat conform procedurilor internaţionale, prin iniţierea unei acţiune de tip SAR, pentru a oferi sprijin şi asistenţă navei aflate în pericol.

Niciun comentariu

Comment:

Un produs Blogger.