Kaufland continuă expansiunea și deschide cel de-al 118-lea magazin al rețelei în Buzău



Kaufland România deschide miercuri, 31 ianuarie, un nou magazin în Buzău, acesta fiind cel de-al doilea din oraș. Astfel, la nivel național, Kaufland ajunge la o rețea de 118 hipermarket-uri în România.

Prin deschiderea acestui nou magazin, compania creează peste 100 de noi locuri de muncă în Buzău și sprijină astfel dezvoltarea comunității locale, consolidându-și poziția în topul celor mai mari angajatori din țară.

Noul hipermarket este situat pe Bulevardul Unirii, nr. 1, iar programul de lucru este de la 7.30 la 22.00 de luni până sâmbătă, iar duminică de la ora 8:00 la 20:00.



Suprafața de vânzare este de 2.380 metri pătrați, iar suprafața totală măsoară 4600 de metri pătrați. Parcarea oferă 203 de locuri pentru mașini și este prevăzută și cu rasteluri pentru biciclete.

Printre raioanele disponibile se numără cele de legume – fructe, de produse proaspete cu servire asistată, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.

Galeria comercială din incinta magazinului cuprinde următoarele spații concesionate: farmacie Sensiblu, bancomat BCR, pizzerie, punct Tabac Xpress. De asemenea, pentru cei care vor să ia masa rapid, Kaufland pune la dispoziția clienților și un punct Grill.

Magazinul din Buzău beneficiază de cel mai nou și modern design, implementat recent de Kaufland România în cadrul procesului național de modernizare a rețelei, pentru a oferi clienților o experiență de cumpărături simplificată, mai rapidă și mai plăcută. În plus, noua amenajare integrează și soluții care facilitează navigarea clienților prin magazin, cum ar fi scurtăturile create printre raioane și pictogramele ce semnalizează diferitele categorii de alimente de la raft. 

Mai mult, fiindcă protecția mediului înconjurător este un aspect esențial pentru Kaufland, și acest hipermarket funcționează folosind tehnologii verzi, având integrată o instalație de încălzire ecologică - un sistem complex modern care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și permite economisirea resurselor naturale, cu responsabilitate față de mediu.

„Design-ul spațiului influențează mult calitatea timpului petrecut la cumpărături, așadar, de astăzi întâmpinăm buzoienii cu un nou magazin colorat, modern și luminos. În acest an, compania Kaufland aniversează 50 de ani fresh în Europa și ne bucurăm că astăzi reușim să oferim clienților o experiență de cumpărături completă”, a declarat Valer Hancaș, Director Corporate Affairs & Comunicare, Kaufland România.

Kaufland acordă o atenție deosebită prospețimii, livrând zilnic legume, fructe, lactate, carne, mezeluri etc., printr-un traseu scurt de aprovizionare, mulțumită colaborărilor cu producătorii locali. De asemenea, compania este printre puținele din țară cu un sortiment cu peste 50% produse din România, parteneriatele cu producătorii locali fiind o prioritate în politica de achiziții a grupului.

Niciun comentariu:
Write comments

Comment:

Recommended Posts × +