La Oradea o fosta piata devine incubator de afaceri



Construirea Centrului de Antreprenoriat Piața Cetate în Municipiul Oradea, face parte din proiectul „Îmbunătățirea ocupării forței de muncă în județul Bihor, Oradea și Hajdúböszörmény prin dezvoltarea infrastructurilor cu potențial local", proiect care va fi depus pe axa de finanțare Programul Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020. Partenerii de proiect sunt următorii:



-        Lider de proiect: Municipiul Oradea

-        Partener de proiect 1: Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor

-        Partener de proiect 2: Primăria Hajdúböszörmény

-        Partener de proiect 3: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor.

Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 7,7 milioane euro, din care aproximativ 6,5 milioane euro revin municipiului Oradea.

„Este important de știut că valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 2,5 milioane euro, din care municipiului Oradea îi revin 1,8 milioane euro. Diferența până la 6,5 milioane euro pentru realizarea acestui Centru de Antreprenoriat de la Piața Cetate va fi suportată de către municipiul Oradea din bugetul local" - a precizat viceprimarul Florin Birta.

Termenul de depunere a acestui proiect este 31 ianuarie 2018, iar durata de implementare este de 18 luni.



„Noi acum am aprobat studiul de fezabilitate și avem 6 luni de zile aproximativ până la semnarea contractului de finanțare, după care putem demara procedurile pentru începerea lucrărilor. În zona respectivă se va demola inclusiv actuala hală de lactate și o parte din fostul sediu ADP și vom amenaja și o parcare generoasă pentru cei care vor trece pe la Piața Cetate" - a adăugat viceprimarul Birta.

Niciun comentariu:
Write comments

Comment:

Recommended Posts × +