News
Loading...

Pan Am - un simbol al Americii si un pionier al aviatiei moderne

A fost o vreme cand diferenta intre clasele dintr-un avion nu era data de kilogramele bagajelor si spatiul pentru picioare. Of doamne aduceti inapoi va rog clasa si eleganta zborurilor din anii 50-70.


A fost o vreme cand zborul cu avionul era un rasfat al simturilor. Spre exemplu un zbor de la New York la Paris cu Pan Am oferea masa a la carte, sampanie, cocktailuri, cognac si pentru cine platea extra, paturi confortabile pentru a te putea odihni pe parcursul zborului. American Airlines ofereau lounge, piano bar si spatiu pentru make-up, dar despre AA discutam in alt articol.

Revenind, Pan Am se confunda cu insasi istoria aviatiei civile. Pan Am era un simbol al Americii si un pionier al aviatiei. 


Pan American Airways a fost infiintat in 1927 ca serviciu postal par avion care opera in USA si zona Mexic-Cuba. Mai tarziu cu sprijin guvernamental compania se extinde in intreaga America Centrala si de Sud, in 1930 operand o interesanta ruta de hidroavioane pe coasta estica a Americii de Sud.

Pan Am dispunea la acea vreme de cele mai bune echipaje, membrii fiind pe langa piloti de exceptie si excelenti mecanici, toti urmand antrenamente speciale pentru ca in caz de urgenta pe timp de noapte sa navige cu ajutorul pozitiei stelelor.

In anii '30 incep primele zboruri catre Marea Britanie si Franta, Canton si imediat dupa aceea catre Hong Kong. Dar un moment istoric este zborul Alameda - Manila - 12.875 km care au scris istorie si pentru care au fost emise timbre speciale care sa celebreze evenimentul.

In 1941 Pan Am cumpara aeronave Boeing 314 cu ajutorul carora ruta San Francisco - Singapore era parcursa in doar 6 zile, redus de la 25 de zile.



Dupa WW2 Pan Am incepe cucerirea lumii, ajungand in Japonia, Portugalia, Thailanda, India, Pakistan, Turcia, acoperind incet dar sigur principalele tari din Europa, Africa si Orientul apropiat.

In anii '60 Pan Am devine un gigant care detinea si hoteluri dar si cea mai mare cladire de birouri din lumea (pentru acei ani) in centrul Manhattan-ului, unde la etajul 4 se afla PANAMAC, un computer construit de IBM pentru a se ocupa de rezervarile zborurilor, o premiera pentru aviatia acelor vremuri. Desfasurat pe 59 de etaje zgarie norul era un simbol al puterii Pan Am.


In 1960 Pan Am isi construieste propriul terminal in cadrul aeroportului JFK din New York. Denumita Worldport, cladirea supranumita si farfuria zburatoare era un varf al ingineriei, cei 16.000 mp de acoperis fiind sustinuti de grinzi si cabluri din otel.

Din pacate dupa declinul Pan Am, Worldport a suferit numeroase modificari care i-au alterat caracterul original, in 2014 fiind finalizate lucrarile de demolare.


In 1968, Pan Am se putea lauda cu un record greu de depasit. Cele 150 de avioane zburau catre toate continentele, exceptand Antarctica. In plus detinea lantul de hoteluri InterContinental, iar mancarea de la bord se prepara dupa retetele celebrului restaurant parisian  Maxim's de Paris.


Cateva decizii gresite de management luate in plina criza a petrolului (1973), o serie de accidente si atentate teroriste, precum si razboiul din Golf au facut ca acest gigant, un simbol a ceea ce a insemnat mandria si puterea americana, sa se prabuseasca, in 1991 intrand in faliment.

Dupa 1991 s-a reincercat de 6 ori fara succes a se resuscita brandul Pan Am. In prezent acesta se regaseste in transportul feroviar prin compania Pan Am Railways.


In timpul bombardamentelor de la Pearl Harbor, un Boeing 314 a fost nevoit sa realizeze un record mondial. Intoarcerea la New York s-a facut inconjurand globul, fiind primul avion care a realizat acest lucru.

Un alt record mondial a fost stabilit in 1976 cand un  Boeing 747SP-21 denumit Clipper Liberty Bell realizeaza cel mai rapid inconjur al globului in doar 46 de ore si 50 de secunde.

In 1977, la 50 de ani de la infiintarea Pan Am, acelasi avion, redenumit acum Clipper New Horizons avea sa realizeze un record ce nu a fost doborat nici in ziua de astazi. Primul avion care a inconjurat Pamantul traversand Polul Nord, Polul Sud si de doua ori Ecuatorul.

Nu poti sa nu oftezi cand vezi cat de mult a involuat transportul aerian de pasageri, comparativ cu anii '70. In prezent avioanele au devenit niste simple autobuze, cel mai des supraaglomerate, pline de taxe dubioase si departe de orice clasa sau eleganta.

Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment