Festivalul Recoltei se desfășoară între 3- 5 august



Un festival al gusturilor tradiționale urmează să aibă loc pentru trei zile, între 3 și 5 august, în satul Gruiu, de lângă București. Așa cum americanii sărbătoresc anual Ziua Recunoștinței, mulțumind divinității pentru roadele pământului, românii au și ei un moment oficial a abundenței agricole, care anul acesta va fi sărbătorit mai devreme, trei zile la rând. Odinioară, Sărbătoarea era un prilej pentru
agricultori, dar și pentru localnici care își doreau să cumpere produse proaspete și de calitate.
Acum, cei care vor vizita Festivalul Recoltei de la Gruiu sunt invitați și să deguste din preparatele culinare făcute din carne, provenită din ferma proprie, dar și din peștele proaspăt din balta de la lângă tavernă. Animalele sunt crescute în cele mai bune condiții și hrănite numai cu cereale naturale și lucernă.



Ferma Gruiu este populată cu oi Suffolk, vaci Limousine, porci de Mangalița, familii de struți, gâște și găini de rasă și este deschisă pentru vizitare.
Toate preparatele sunt tradiționale și sunt pregătite de bucătarii resturantului.
Atmosfera va fi întreținută de invitații speciali: Marian Haiducu' și de Taraful Daniel Constantin. Rezervările se fac la telefon 0747 295 789.

Taverna Gruiu, situată la 30 de kilometri de București

La 30 de kilometri de București, pe șoseaua ce duce spre Oltenița, se află satul Gruiu. Prima atestare documentară a satului este consemnată în 1700, în harta Țării Românești alcătuită de stolnicul Constantin Cantacuzino și apărută la Padova. Satul e mărginit de Valea Lehniței. I se mai zicea și Valea Hoților. Asta pentru că aici, în urmă cu o sută și ceva de ani, tâlharii atacau poștalioanele care traversau pădurea.
La jumătatea secolului trecut, oamenii care se întorceau de la București, unde vânduseră grâu sau porumb, trăgeau la un restaurant din vale. Acești călători erau adesea prădați de hoți și astfel a rămas și numele locului: Valea Hoților.
Anii au trecut, călătorii și poveștile lor s-au pierdut în negura timpului, dar acest loc de o frumusețe simplă și rară a continuat să fascineze.


Niciun comentariu:
Write comments

Comment:

Recommended Posts × +