S-a semnat contractul de modernizare a statiunii Saturn



Astăzi am fost la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est, din Brăila, unde am semnat contractul de finanțare pentru modernizarea stațiunii Saturn. Investiția este realizată prin Programul Operaţional 2014 – 2020, Axa prioritară 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului; Prioritatea de investiţii 7.1. Precizez ca implementarea acestui proiect se realizează acum, deoarece axa de finanțare europeană nerambursabilă s-a deschis în 2016, iar de atunci lucram la documentațiile tehnice, riguros verificate de instituțiile de resort. Astăzi, însă, suntem bucuroși că munca noastră din ultimii ani este răsplătită, prin semnarea contractului atât de așteptat de întreaga comunitate. Proiectul vizează reabilitarea trotuarelor şi asfaltarea drumurilor din Saturn, amplasarea de mobilier urban și amenajarea spaţiilor verzi. Se va lucra la reţeaua de iluminat public și va fi amenajat un sens giratoriu la intersecţia străzilor Lavrion cu Corneliu Coposu şi Henny Ignatie, pentru fluidizarea traficului rutier. Totodată, se vor amenaja locuri de parcare pe cele patru străzi supuse reabilitării: Lavrion, Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu. Estimez că lucrările în teren vor începe cel mai târziu în primăvara anului viitor, după finalizarea procedurilor legale de licitație. Dacă nu vor fi probleme, stațiunea va fi modernizată complet pana la începutul sezonului estival 2020. După cum se știe, Saturn se află pe lista stațiunilor balneare românești încă din anul 1972. Locația s-a dezvoltat odată cu celelalte stațiuni de pe litoralul românesc, fiind cea mai vizitată stațiune din cele șase, aferente Mangaliei. De cand a fost introdusă în circuitul turistic, la începutul anilor 70, stațiunea Saturn nu a beneficiat de nicio reabilitare, deși este considerată stațiune de interes national, ca și celelalte, din sudul litoralului. Astfel, în prezent, demarăm primul proiect de modernizare în infrastructura turistică din aceasta stațiune. Reamintesc că acum doi ani am realizat un proiect asemănător la Faleza Neptun și zona La Steaguri. Vă informez, de asemenea, că până la sfârșitul acestui an vom semna contractul de finanțare UE pentru faleza Mangalia-Saturn.

- Radu Cristian, primar Mangalia











Niciun comentariu:
Write comments

Comment:

Recommended Posts × +