Ceremonia de lansare a navei Nuyina



Sâmbătă, 22 septembrie a fost o zi memorabilă în viaţa Şantierului Naval Damen Galaţi. Īn zona docului din șantier a avut loc ceremonia de lansare a Navei de Aprovizionare și Cercetare pentru Antarctica (ASRV) în prezenţa oaspeţilor de marcă din partea clientului, guvernului australian, SERCO, Damen Group, Damen Schelde Naval și desigur, Şantierul Naval Damen Galaţi.
Date fiind dimensiunile navei, lansarea a constat în ridicarea cu șase metri a nivelului apei în camera uscată a docului, astfel încât la finalul a două zile, procesul a fost finalizat iar “Nuyina” a fost manevrată pe o distanță de 250 de metri până la una din danele de la cheul șantierului, unde procesul de construcție și armare va continua.

La ceremonie au participat Matt Cahill, Secretar de Stat adjunct în cadrul Departamentului australian pentru Mediu și Energie, Mark Irwin, Chief Executive Officer (CEO) Serco Defense, Joop Noordijk, Director Proiect DSNS, Rene Berkvens, CEO Damen Shipyards Group, Roland Briene, Director Vânzări Asia Pacific Damen Group și întreaga conducere a Şantierului Naval Damen Galaţi.

Amintind despre colaborarea dintre DSNS și Damen Galaţi, cele două șantiere implicate în construcţia ASRV, Directorul de Proiect Damen, Joop Noordijk a precizat: "Acest proiect beneficiază de excelenta colaborare dintre cele două companii surori - relații care s-au construit pe parcursul execuției anterioare a celor șapte nave pentru Marina Militara olandeză."

"Este o realizare extraordinară pentru toți cei implicați," a adăugat Rino Brugge, Directorul General al Șantierului Naval Damen Galați. "Încă mai este un drum lung pană la livrarea finală, dar succesul îndeplinirii procedurii de aducere în stare de plutire nu face decât să sublinieze capacitățile deosebite de care dispunem pentru a construi nave extrem de avansate și sofisticate, pentru o paletă variată de clienți din domeniul naval - inclusiv operatori comerciali, dar și contracte militare și guvernamentale."

La rândul său, onorabilul Matt Cahill, Secretar de Stat adjunct în cadrul Departamentului australian pentru Mediu și Energie a declarat: “RSV “Nuyina” este cea mai reprezentativă investiţie singulară a guvernului australian în programul Antarctica și care ne va ajuta să răspundem unora dintre cele mai dificile întrebări pe care atât prezentul cât și viitorul ni le adresează. Cu tehnologia sa extrem de avansată, nava va permite realizarea unor cercetări știinţifice așa cum până acum am putut doar visa”. “VOI sunteţi cei care aţi construit această navă”, a completat dl. Cahill, “și vreau să îmi exprim admiraţia pentru munca și măiestria voastră. Sper ca în anii următori, voi și copiii voștri să puteţi privi înapoi la această navă cu mândrie știind că aţi luat contribuit la construcţia ei și că sunteţi parte din istoria pe care “Nuyina” a creat-o.

Adresându-se participanţilor, Rene Berkvens, CEO Damen Shipyards Group a subliniat: “ASRV este o navă cu adevărat unică și totodată un proiect provocator, cea mai complexă navă construită vreodată în Şantierul Naval Damen Galaţi și în România. Doresc să felicit AAD, Serco, șantierul și pe voi toţi, proiectanţi, ingineri, sudori, vopsitori, toţi ceilalţi pentru munca voastră. Astăzi am adus apa sub chila navei și sper ca ea să continue să plutească pentru tot restul perioadei de funcţionare”.




sursa: Damen Shipyards Galati

Niciun comentariu:
Write comments

Comment:

Recommended Posts × +