Video. Maine se inchide complet traficul in zona Poarta 1



Primăria Municipiului Constanța informează că mâine, 14.09.2018, între orele 08.00- 17.00, traficul rutier va fi complet restricționat în zona Poarta 1, pentru turnarea covorului asfaltic.

Măsura este luată ca urmare a lucrărilor de reconfigurare și modernizare a zonei, iar restricțiile se vor aplica pe strada Termele Romane, tronsonul cuprins între strada Traian și bulevardul Regina Elisabeta, și pe Valea Portului, tronsonul cuprins între Poarta 3 de acces în port și strada Termele Romane.



Menționăm că acces vor avea doar mijloacele Regiei Autonome de Transport în Comun, mașinile de poliție, pompieri și ambulanțe.

Ca rută ocolitoare se poate folosi strada Marcus Aurelius, care va fi transformată din stradă cu sens unic în stradă cu dublu sens, pentru a se putea accesa portul turistic sau centrul vechi.

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va distribui pliante informative cu rutele ocolitoare tuturor rezidenților și celor care tranzitează zona.


Niciun comentariu:
Write comments

Comment:

Recommended Posts × +