PMB va cumpara 100 de troleibuze și 130 de autobuze hibrid



La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de hotărâre „Achiziționare mijloace de transport mai puțin poluante necesare îmbunătățirii transportului public de călători în Municipiul București”, respectiv 100 de troleibuze și 130 de autobuze hibrid.

Primarul General, Gabriela Firea: “În contextul eforturilor de modernizare și eficientizare a transportului public și de reducere a poluării în Capitală, demarăm procedurile pentru achiziția a 230 de mijloace de transport public nepoluante, accesând fonduri europene nerambursabile, prin Fondul de Mediu. Cererea de finanțare va fi depusă pe baza studiului de oportunitate. Avem gata studiul, îl supunem astăzi aprobării Consiliului General și avem, separat, un proiect de hotărâre prin care se aprobă proiectul efectiv de achiziție și contribuția de la bugetul Capitalei. Este vorba despre 100 de troleibuze noi și 130 de autobuze hibrid noi. Bugetul total al proiectului este de aprox. 104 de milioane euro, cu TVA inclus, din care suma nerambursabilă se ridică la circa 73 de milioane de euro, iar contribuția proprie a Municipiului București este de 18 milioane de euro, adica 20% din cheltuielile eligibile ale proiectului”.

În cadrul ședinței, Primarul Capitalei a arătat că proiectele derulate în prezent de Municipalitate, la capitolul transport public, însumează achiziția altor peste 1.000 de noi mijloace de transport în comun, care se adaugă la cele 230 supuse astăzi votului CGMB, după cum urmează: 400 de autobuze Euro 6 care sunt în curs de livrare, primele urmând să ajungă chiar luna aceasta în Capitală, 100 de tramvaie și 100 de autobuze electrice – din fonduri europene, dar și alte 130 de autobuze de tip hibrid, 100 de tramvaie și 200 de autobuze de tip GNC - cu fonduri de la bugetul local.

Prin acest proiect, Primăria Municipiului București își propune imbunatatirea calitatii transportului public pentru regiunea Bucuresti-Ilfov dar si sa doteze parcul auto al transportului public cu mijloace de transport in comun care reduc emisiile poluante, in acord cu masurile prevazute in Planul de Mobilitate Urbana Durabila pentru regiunea Bucuresti-Ilfov si Planul Integrat de Calitate a Aerului.

Necesitatea acestor investitii este data de un grad ridicat de uzura a flotei utilizate in transportul public de calatori si de un numar in crestere de autovehicule – peste 600 la mia de locuitori.


Niciun comentariu:
Write comments

Comment:

Recommended Posts × +