Primaria Oradea va fi restaurata



Primăria Oradea a publicat în sistemul electronic de achiziții publice anunțul de participare privind „Execuția de lucrări: Reabilitarea clădirii Primăriei Oradea, Piața Unirii, nr. 1".

Data limită de depunere a ofertelor în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP)  este 8 noiembrie 2018.

Firmele interesate de această lucrare sunt rugate să acceseze site-ul www.e-licitatie.ro - numărul anunțului de participare fiind SCN1021601 din data de 22.10.2018.

Proiectul tehnic a fost realizat de S.C.PRO-ARH S.R.L. Oradea, architect Pafka Ernest.

Clădirea Primăriei Oradea este un monument istoric reprezentativ pentru zestrea arhitecturală a orașului, face parte din Ansamblul Urban Centrul Istoric Oradea și se regăsește pe Lista monumentelor istorice 2016.

Clădirea are o suprafață de 5.508 mp, suprafața construită a clădirii este de 1.137,40 mp și a terenului exterior clădirii de 765,30 mp. Imobilul are demisol, parter, două etaje și un turn al orologiului.

Valoarea totală estimată a investiției este de 17.376.892,91 lei (fără TVA), iar durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni de la predarea amplasamentului.

Pentru reabilitarea, restaurarea, consolidarea și introducerea în circuitul turistic a edificiului Primăria Oradea se au în vedere următoarele obiective: amenajarea unor spații cu destinație turistică în aripa dinspre Piața Unirii, readucerea la forma inițială a sălii de consiliu "Traian Moșoiu", consolidarea acoperișului sălii de consiliu, readucerea la forma inițială a acoperișului clădirii la aripa dinspre Piața Unirii - partea centrală și aripile laterale, realizarea de reparații la întreg acoperișul clădirii, reabilitarea fațadelor principale ale clădirii (dinspre Piața Unirii, str. Primăriei,  str. T. Vladimirescu) inclusiv Turnul Primăriei, reabilitarea fațadelor secundare ale clădirii dinspre curțile interioare.

Printre lucrările specifice care se vor executa se numără: refacerea pardoselilor din mozaic din zona de hol, coridoare; aplicarea de tratamente speciale pentru curățarea și lustruirea placajului din marmură al scărilor din holul de acces și a balustradei din marmură; refacerea decorațiilor parietale inițiale ale pereților și tavanului; reabilitarea ușilor de acces în clădire, refacerea accesului secundar - casa scărilor cu acces la balcon; reabilitarea instalațiilor electrice de curenți tari și curenți slabi; revizuirea iluminatului pentru a satisface cerințele specifice ale spațiului, pentru a fi cât mai aproape de modelele originale; caloriferele din holul de acces se vor schimba și se vor masca conform unor soluții acceptate de beneficiar, însă corelate cu specificul de monument istoric; realizarea accesului persoanelor cu dizabilități locomotorii, de la nivelul holului principal și până la nivelul accesului la liftul de la parter; reabilitarea tencuielilor și zugrăvelilor interioare ale spațiului, restaurarea și conservarea picturii murale care se află pe peretele de deasupra scării de onoare; refuncționalizarea balconului din Sala Mare Traian Moșoiu, prin redeschiderea scării secundare de acces la acesta; se va schimba actualul mobilier din Sala Mare, cu un mobilier similar celui original din 1903, cu bănci și pupitre capitonate cu piele, scaune, mese, podiumuri, etc., pe baza informațiilor din fotodocumente și lucrări similare din epocă; se vor prevedea perdele și draperii din mătase și catifea cu sistem de acționare electronic, având în vedere înălțimea ferestrelor; sala va fi dotată cu aparatură de proiecție performantă, ecran de proiecție, stative etc.


Niciun comentariu:
Write comments

Comment:

Recommended Posts × +