Turneul de promovare în România a programului și platformei Smart Start USA a ajuns astăzi la final



Turneul de promovare în România a programului și platformei Smart Start USA a ajuns astăzi la final. Acesta va fi urmat de doua conferințe susținute în Statele Unite, la New York - 27 noiembrie și Miami - 29 noiembrie. Companiile care doresc să participe la aceste evenimente pot găsi toate informațiile necesare accesând platforma smartstartusa.net/evenimente(fără a fi necesară înscriere în platformă).
Avem marea plăcere să vă anunțăm că, în doar 4 săptămâni de la debutul programului, primele dosare de finantare au primit deja aprobare din partea bancilor partenere.
Pe parcursul a patru săptămâni, mii de antreprenori din 27 de orașe au aflat informații referitoare la oportunitățile de extindere a afacerilor în străinătate, în special pe piața americană, prin intermediul programului Smart Start USA.
“Faptul că aproape 1000 de antreprenori au aplicat pe platforma Smart Start USA înainte de finalizarea turneului, demonstrează că mediul de afaceri românesc s-a maturizat, părăsește zona de confort și caută soluții de creștere a performanțelor economice, ceea ce este o veste foarte bună. Smart Start USA este programul care asigură soluții integrate, pornind de la un simplu sfat, până la consiliere pentru implementarea proiectului de internaționalizare a afacerii, indiferent de domeniul de activitate” a declarat Ilan Laufer.
Smart Start USA este singurul program privat care creează primul ecosistem din România dedicat companiilor româneşti, în principal celor care exportă sau doresc să se internaţionalizeze. Creditul financiar maxim, acordat fiecărui beneficiar este de 200.000 de dolari, iar contribuția proprie minimă este de doar 15%. Bugetul programului este de 500 milioane USD, iar perioada de implementare este de 7 ani.
“Este un moment favorabil pentru companiile româneşti să facă pasul către Statele Unite. Parteneriatul strategic româno -american, precum și oportunitățile oferite de o piață prea puțin accesată de companiile autohtone, sunt principalele atuuri ale acestui moment”, a mai precizat Ilan Laufer.
Pentru accesul în program și înscrierea în platformă antreprenorii vor aplica pe platforma smartstartusa.net
Urmăriți-ne pe paginile de Facebook : www.facebook.com/Smart-Start-USA-1827641960646349/ și www.facebook.com/IlanLauferOfficial/ precum și pe pagina de web smartstartusa.net pentru a fi în contact permanent cu noi și a afla ultimele informații despre program.
Departamentul de comunicare
office@smartstartusa.net


Niciun comentariu:
Write comments

Comment:

Recommended Posts × +