CFR - o prima licitatie pentru modernizarea intregii infrastructuri feroviare din municipiul si portul Constanta



Compania Nationala de Cai Ferate "CFR" - SA a lansat licitatia pentru „Studiu de fezabilitate pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanta”.

Obiectivul contractului de prestari servicii „Studiu de fezabilitate pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanta”, este de a asigura solutia optima pentru executarea lucrarilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanta, atat din punct de vedere tehnic, operational, cat si economic si financiar, precum si al impactului asupra mediului si al schimbarilor climatice, conform cu cerintele prevazute in documentatia de atribuire.

Valoarea totala estimata: 12.322.045 lei + tva.

Durata contractului: 18 luni.

Termen limita pentru primirea ofertelor: 07.01.2019 ora 15:00.

Sursa de finantare: „Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”:
a)componenta nerambursabila UE (CEF) = 85% din total cheltuieli eligibile conform Acordului de finantare nr. INEA/ CEF/ TRAN/ M2016/ 1365864 din 26.10.2017;
b)componenta RO / cofinantare 15% din total cheltuieli eligibile.

Zona de studiu va cuprinde traseul existent al infrastructurii feroviare, a suprastructurii si a sistemelor din Portul Constanta, precum si a legaturilor de acces feroviar catre port, insa va fi extinsa in mod special pe sectiunea feroviara Palas-Valu lui Traian.

Versiunea finala a studiului de fezabilitate se considera versiunea care va fi aprobata prin Hotarare de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici si pentru exproprierea imobilelor aferente obiectivului de investitii.


cosinus

Niciun comentariu:
Write comments

Comment:

Recommended Posts × +