MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a patra ediție a programului de responsabilitate socială Permis pentru viitor



27 noiembrie 2018, Cluj-Napoca – MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 4-a ediție a programului de responsabilitate socială Permis pentru viitor, prin care oferă sprijin financiar tinerilor din medii defavorizate pentru acoperirea costurilor obținerii permisului de conducere de orice categorie. Persoanele vizate de acest program sunt tinerii cu posibilități materiale reduse, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu. Solicitările de finanțare pot fi depuse până în 25 ianuarie 2019.

Sunt eligibili tinerii cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani, din medii defavorizate, care doresc să obțină permis de conducere de orice categorie (B, C sau D, inclusiv tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie).

„Experiența celor trei ani de existență a programului Permis pentru viitor ne-a învățat că avem nevoie de atenție și de sensibilitate pentru a ne apropia de tinerii din mediile defavorizate, cărora dorim să le oferim un instrument cu adevărat util la intrarea lor pe piața muncii. Ne dorim ca sprijinul financiar acordat să fie eficient, să aducă rezultate concrete şi sperăm de fiecare dată că toți beneficiarii vor obține permisul de conducere şi că le va fi de real folos în viitor”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.

Evenimentul de lansare a celei de-a patra ediții a programului s-a desfășurat la Casa Copiii Străzii AKSZA din Cluj, unde au fost prezenți șapte tineri care la edițiile precedente au beneficiat de sprijin financiar și au obținut permis de conducere sau se pregătesc pentru examen.

„Permisul de conducere obținut cu sprijinul material oferit prin acest program mi-a fost și îmi este de mare folos, fiind angajat la un atelier de service auto, unde nici nu-mi imaginez cum aș putea lucra fără acest permis!” – a declarat Papp Norbert din Carei, unul dintre tinerii beneficiari ai ediției precedente.

În cadrul celor trei ediții ale programului de până acum, 48 de tineri au obținut permis de conducere: 41 categoria B, 6 categoria C și un carnet categoria B, automobil adaptat pentru persoane cu dizabilităţi. Alți 41 de beneficiari sunt programați pentru susținerea examenului sau se află în diferite faze ale cursurilor școlii de șoferi.

„Încurajăm tinerii să pregătească din timp, încă din acest an, solicitările de finanțare, să nu amâne demersurile pentru  sfârșitul perioadei de înscriere. Permanent se pot informa de la noi, le oferim toate detaliile necesare pentru înscriere. Este important ca fiecare solicitant să-și găsească un mentor, un îndrumător pentru perioada școlii de șoferi și a pregătirii pentru examen. Așteptăm solicitări motivate clar, din care să reiasă necesitatea și beneficiul scontat al obţinerii permisului de conducere”, a precizat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Mai multe detalii despre programul Permis pentru viitor și formularul de înscriere se pot descărca de pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro. Termenul final pentru depunerea solicitărilor este 25 ianuarie 2019.



Despre programul Permis pentru viitor

Programul Permis pentru viitor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Prin acest program, MOL România acordă finanțarea necesară obținerii permisului de conducere – costurile școlii de șoferi și cheltuielile adiacente – pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie), în cazul tinerilor din medii defavorizate, cu vârstele cuprinse între 17 și 25 de ani, pentru care existența permisului este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă, ori un instrument benefic în îndeplinirea sau extinderea atribuțiilor de serviciu în cazul celor care se află deja în activitate.

În cei trei ani de la prima lansare în 2015, programul Permis pentru viitor a fost premiat de două ori pe plan național: la Gala Societății Civile 2018 și la Romanian CSR Awards 2017. Concursul de proiecte pentru ediția a 4-a a fost lansat la 27 noiembrie 2018, iar termenul de trimitere a dosarelor este 25 ianuarie 2019. Fondul programului este de 75.000 lei.



Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie multinațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, aproximativ 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 80 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 10 țări.




Despre MOL România
MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de peste 20 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 215 stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL. Începând cu anul 2017, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program pentru Sănătatea Copiilor sau Permis pentru Viitor. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii.
 
Despre Fundația Pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor.
 

Niciun comentariu:
Write comments

Comment:

Recommended Posts × +