25 de companii românești prezente la Miami



În perioada 29-30 noiembrie a.c., la Miami, a avut loc ultima ediție de anul acesta a turneului de promovare a programului și platformei Smart Start USA.

Timp de două zile, cele 25 de companii românești plecate în turneu în SUA prin programul Smart Start USA, au avut întâlniri și discuții cu reprezentanți ai guvernului și mediului de afaceri american din Miami și au vizitat câteva obiective economice, cum ar fi Aeroportul Internațional Miami, unde au stat de vorbă cu Dimitrios Nares, șef secție, Marketing la departamentul de aviație Miami-Dade și Portul Miami, unde au avut un valoros schimb de informații cu Eric Olafson, Esq. Director, Global Trade & Business Development.

Antreprenorii români au aflat detalii foarte importante pentru viitoarele parteneriate, referitoare la avantajele economice oferite de Miami. Au discutat despre dezvoltarea comerțului internațional cu Z. Joe Kulenovic, Vicepreședinte, Operațiuni Internaționale, Comerț Internațional și Dezvoltare la Enterprise Florida, Inc., cu Christine Johnson, Director de Inovare și Tehnologie de la Miami Dade Beacon Council, cu Ilona Vega, Dezvoltarea afacerilor și cu Niki Mangan, Dezvoltare de afaceri IT la Downtown Development Authority.

Un alt interlocutor al afaceriștilor români a fost Maria Dreyfus-Ulvert, specialist în comerț, biroul de dezvoltare economică și comerț internațional din Comitatul Miami-Dade, OEDIT care a dezvoltat caracteristicile și oportunitățile comerțului cu America latină. De asemenea, Adam Kravitz, Partener la Kravitz & Co a vorbit despre specificitățile juridice ale Miami, iar Iliana Gonzalez, Manager Relații la GMCC, despre relația de afaceri, care poate fi dezvoltată cu susținerea Camerei de Comerț din Miami.

Misiunea română, organizată de Smart Start USA, a avut, în cadrul acestui turneu, întâlniri cu Gisela Marti, Associate VP Turism Sales și Judith Patron, Director of Sales Europe of the Greater Miami Convention and Visitors Bureau, Erez Hevroni, CEO și fondator al CyberMiami și Justin Burandt, Instructor, Centrul de securitate cibernetică a Americilor de la Colegiul Miami-Dade în timpul cărora a fost explicat mecanismul economic american, prin prisma experienței fiecărui interlocutor.

Multumim tuturor participanților la turneul de promovare a programului și platformei Smart Start USA, derulat în România și Statele Unite ale Americii. Le mulțumim celor care au crezut în Smart Start USA și au aplicat pe platformă și continuăm să îi susținem în demersurile de internaționalizare a afacerilor.

Multumiri partenerilor noștri: Camera de Comerț și Industrie a României, Academia de Studii Economice din București, partenerilor de implementare- First Bank, Banca Transilvania, BCR, MasterCard, CertSIGN, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, Fondul Român de Garantare, Camera de Comerț Româno-Americană din New York, Camera de Comerț Româno-Americană din Miami, Miami DADE County, universităților și administrațiilor locale din orașele din România în care am avut turneul de promovare a programului și platformei Smart Start USA.


Niciun comentariu:
Write comments

Comment:

Recommended Posts × +