S-a facut primul pas al proiectului autostrazii de centura a capitalei



COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în calitate de Beneficiar și Ministerul Transporturilor, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport au convenit încheierea Contractului de Finanțare nr. 23 în data de 29.11.2018, pentru proiectul ”Infrastructura integrată pentru zona orbitală a Municipiului București”  în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 1- Îmbunătăţirea mobilităţii prin dezvoltarea reţelei TEN-T şi a metroului, Componenta 1, OS 1.1 Apel de proiecte pentru DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE - proiecte noi de investiţii, Operațiunea- Cresterea mobilităţii pe reţeaua rutieră TEN-T centrală.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă finalizarea rețelei de drumuri orbitale a Municipiului București pentru a asigura o interconectare adecvată între cele 3 autostrăzi existente și drumurile naționale/europene, autostrăzi și drumuri europene care pornesc de la km 0 în Bucureşti.

Proiectul are ca scop reducerea timpului de călătorie; reducerea costurilor de operare a vehiculelor cu aproximativ 15%; reducerea numărului de accidente ca urmare a evitării traversării zonelor urbane şi, nu în ultimul rând,  îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, urmare a reducerii cantităţilor de emisii poluante, zgomot şi a poluării locale a aerului.

Rezultatele așteptate: Construirea următoarelor lucrări majore: Construcția a 51,195 km de secțiune de autostradă 2x2(secţiunea de sud a Autostrăzii de Centură), 42 poduri și pasaje, 5 puncte de interconexiune, 4 parcări pe termen scurt, 1 zonă de servicii, 1 centru de întreținere și coordonare și 1 punct de sprijin și întreținere.

Obiectivul Contractului de Finanțare îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile, pe durata stabilită și în conformitate cu obligațiile asumate.

Durata de implementare a proiectului este de 120 de luni, respectiv între data de 01.01.2014 și 31.12.2023 la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

Valoarea totală a  proiectului este de 7.494.923,12 lei (inclusiv TVA) si va fi finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% contribuția Uniunii Europene din Fondul de Coeziune- 4.355.481.266,38 lei, 25% contribuția proprie1.451.827.088,69 lei, restul de 1.520.186.568,05 lei reprezentând valoarea neeligibilă inclusiv TVA.

Cod proiect 120234

Proiect cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020.


Niciun comentariu:
Write comments

Comment:

Recommended Posts × +