Intr-un penthouse bucurestean din anii '30, sau cum sa ajungi cu liftul direct in dormitor

Sfarsitul anilor 20 si cu precadere anii '30 au insemnat un boom imobiliar si o dezvoltare accelerata a capitalei, arhitectura moderna, alaturata celor mai noi tehnologii ale vremii contureaza un Bucuresti dinamic puternic conectat la ce se petrecea in vest.

Un astfel de bloc este inaugurat in 1938, in apropierea Pietei Rosetti. imobilul de locuinte era desfasurat pe subsol, parter si 6 etaje, la care se aduga penthouse-ul ce cuprindea etajele 7 si 8.

Un reporter al acelor vremuri , sub pseudonimul "Argus" realizeaza un material despre noul imobil si cu precadere penthouse-ul. Redam fragmente transcrise din articolul acestuia:

"Interiorul de care vreau sa vorbesc a fost o surpriza, caci e de necrezut ca, in plin centru intre statuile Bratianu si Rosetti, la doi pasi de linia tramvaiului, sa te poti izola complet, avand in acelas timp si o superba perspectiva...Din hall-ul spatios, ascensorul comod face rapid legatura, cu interioarele. La cel din urma etaj, in fata unei usi din lemn cafeniu, in forma celor cari le intalnesti in cladirile cu secole pe umeri, am apasat soneria. Cineva m'a dus intr'un vestibul, iar de acolo, pe o alta usa, am patruns in interiorul apartamentului. Am avut impresia ca m'am ratacit intr'un castel modern. [...] Un hall mare care poate sluji de birou, de salon, de sala de bal si de ce-ai mai voi, iti deschide perspectiva unei alte incaperi, la care urci cateva trepte si un etaj superior, unde te conduce o splendida scara. Barne groase din lemn par ca sustin tavanul. [...] Radiatoarele caloriferului sunt mascate cu grille, mesetsugit dantelate asa cum intalnesti in palatele florentine. [...] Biblioteca e zidita in perete. Tot astfel casa de bani, numai ca aceasta din urma e complect mascata, de un ... tablou. Un mare perete de cristal inchide o parte a hallului. Nu e o simpla vitrina, ci o armonioasa imbinae de vitreaux-uri (vitralii - n.n.) legate in plumb. Dincolo se intinde terasa care e o mica gradina, impodobita cu flori si un basin. [...] O oglinda de colo va fi impodobit desigur cu doua veacuri in urma, salonul vreunui nobil venetian. A fost adusa in tara de bancherul Menelas Ghermani, ca sa intre apoi in stapanirea unui fost aghiotant al tarului Nicolae, pentru a se statornici in cele din urma, in interiorul acesta luminos si linistit. [...] Peretii ofera ochiului piese interesante. Un Rubens, tablouri de Tonitza, Marie Laurencin, Mady Wechsler (a.k.a. Medi Dinu - una dintre cele mai valoroase pictorite din perioada interbelica, care s-a stins din viata in 2016 la venerabila varsta de 107 ani - n.n.), stampe japoneze de mare valoare, o diploma de comis, harti rare. Iata de pilda o harta a Principatelor romane de Rizzi Xanoni (Bartolomeo Giovanni Antonio Rizzi Zannoni, unul dintre cei mai reputati cartografi ai lumii - n.n.) datand din 1782. [...] Ochiul nu poate trece cu vederea o suma de lucruri delicioase - un vechiu ceas in forma de tablou, o farfurie din vesela lui Napoleon ce poarta stema imperiala si multe altele. [...] Sa urcam acum cele cateva trepte, cari dau din hall intr'o incapere ce serveste de sufragerie. [...] O masa cu o banca si scaune in stil florentin isi asteapta imietoare oaspetii. Fotolii si canapea stau in preajma caminului, imbiindu-te sa te infunzi in puful pernelor lor. Parchetul a fost desfiintat si inlocuit cu un soiu de caramizi ceruite. [...] Dormitorul constituie si el o lucrare de arta. Dulapurile sunt desfiintate aici, fiind zidite in peretii unei incaperi invecinate, care indeplineste oficiul de a pastra obiectele necesare. Un alt lucru esit din comun: ascensorul te duce direct in dormitor, fara sa mai faci vreun ocol. Alaturi este baia. Facuta dintr'o singura bucata de gresie, ea este inzestrata cu numeroase dusuri laterale. Bucataria electrica e un veritabil laborator. Langa masina de gatit sta racitorul fara se se influenteze unul pe celalalt."

Din pacate cladirea nu mai exista, fiind demolata in comunism.





Niciun comentariu

Comment:

Un produs Blogger.