Vizita ministrului Carmen Dan pe santierul salii de gimnastica Dinamo

Prima sală de gimnastică construită în ultimii 60 de ani și realizată de MDRAP prin CNI în cadrul Complexului Sportiv Dinamo, a fost vizitată astăzi de ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, împreună cu reprezentanții CNI.

Sala dedicată antrenamentelor sportivilor din lotul olimpic și național este una modernă, dotată cu aparatură de competiție, care va contribui la crearea de noi campioni ai României.

De asemenea, având în vedere aprobarea planului urbanistic zonal în cursul acestei săptămâni, în cadrul acestei vizite s-a vizionat și amplasamentul pe care urmează să fie construit un complex multifuncțional care va include şi un stadion de fotbal cu o capacitate de aproximativ 16.000 de locuri și care va beneficia de săli pentru alte discipline sportive ale Clubului Dinamo, respectiv tir, judo, lupte, scrimă și box, dar și de spații de cazare pentru sportivi.

Compania Națională de Investiții urmează să supună aprobării și avizării studiul de prefezabilitate, respectiv studiul de fezabilitate în vederea aprobării indicatorilor tehnico-economici și ulterior va demara procedurile de achiziție pentru contractarea lucrărilor de proiectare și execuție.




Niciun comentariu

Comment:

Un produs Blogger.