CTP construiește un nou parc lângă Sibiu, cu o investiție totală de circa 23 milioane euro


București, 07.05.2019 – CTPark Sibiu II prinde contur, primul depozit de clasă A este deja ridicat și gata să își primească primii chiriași în circa două luni. Proprietatea este situată la 4 kilometri de centrul municipiului Sibiu, în zona industrială de vest, pe teritoriul administrativ al comunei Cristian și în apropierea aeroportului, având acces facil la autostrada A1. Parcul are o suprafață totală de 9 hectare, iar în prima etapă sunt construiți 13.200 mp închiriabili. În prezent, doar 2.600 mp mai sunt disponibili, restul spațiului fiind deja închiriat către două companii. În momentul finalizării tuturor clădirilor din parc, investiția în dezvoltarea sa va totaliza circa 23 milioane euro. Aceasta este cea de-a doua investiție a CTP în Sibiu, după extinderea unei fabrici finalizate anul trecut, dar este primul parc logistic cu mai mulți chiriași al CTP, de clasă A, din zonă.  

CTP continuă procesul de creștere și în 2019, după ce începutul anului a marcat atingerea unui prag istoric pentru activitatea companiei în România: 1 milion mp, suprafață construită în 15 parcuri. Astfel, la începutul celui de-al doilea semestru din 2019, dezvoltatorul va finaliza construcția a
13.200 mp, dintre care 10.600 mp au fost deja preînchiriați
. Spațiile sunt construite respectând cele mai înalte standarde de calitate ale construcției și de eficiență energetică care reprezintă specificații standard CTP, de calitate excelentă, unică pe piața din Sibiu.

“Clienții noștri au nevoie de spații logistice de cea mai bună calitate, acolo unde se stabilesc, așa că ne-am decis să le oferim produsele noastre excepționale și la Sibiu. Avem o amplasare foarte bună, unde construim de la zero toată infrastructura unui parc logistic modern. Parcul va avea în total trei clădiri, iar prima dintre ele este deja ridicată și închiriată în proporție de 80%, către doi clienți care se vor muta anul acesta. Parcul din Sibiu va oferi chiriașilor săi aceeași calitate CTP de care se bucură clienții din București, Brno, Praga sau Budapesta”, a declarat Ana Dumitrache, Country Head al CTP Romania.

Dezvoltatorul mai deține o proprietate în județul Sibiu, CTPark Sibiu I, care a fost finalizat la începutul lui 2018 și are o suprafață totală de 13.400 mp, închiriată de către o companie producătoare de componente auto.

Ambele parcuri sunt amplasate strategic în zona industrială de vest a Sibiului, în apropierea aeroportului și în imediata vecinătate a autostrăzii A1, acolo unde se găsesc numeroși jucători importanți din industria auto, FMCG, IT, industrie ușoară, tehnologie, cercetare și dezvoltare.




Despre CTP

CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu 5 milioane de metri pătrați de spații de clasă A, în peste 90 de puncte strategice.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu 1 milion mp suprafață închiriabilă situați în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.


Niciun comentariu

Comment:

Un produs Blogger.