Custom Reșița susține și promovează rock-ul românesc - 10 trupe noi completează line-up-ul
După
ce o parte din trupele internaționale au fost anunțate deja că vor cânta în
perioada 5-7 iulie la Custom Reșița, organizatorii vin cu o nouă lista de
artiști, de această dată din România.
„Susținem și promovăm scena de
rock românească, destul de puțin prezentă în evenimente similare din România.
În ultimii ani, rock-ul românesc s-a dezvoltat masiv și a creat un mediu
creativ propice pentru apariția multor trupe noi de calitate. Abia așteptăm să
vedem toate aceste trupe la un loc pe scena din Poiana Golului”, transmit organizatorii.
La
Custom Reșița vor urca pe scenă atât trupe proaspăt înființate, cât și trupe
consacrate ce și-au câștigat deja locul în rock-ul și pop-rock-ul autohton.
Astfel, în lineup-ul festivalului se adaugă Dimitri’s Bats, Melting Dice, Adam’s
Nest, Rockabella, Baby Elvis, Camera 101, dar și byron, trupa Celelalte Cuvinte
și Gândul Mâței.
Dimitri’s Bats, cei cinci băieți din București,
cântă muzică alternativă, dar cu puternice influențe din rock, hip-hop și
muzică electronică.
Melting Dice s-a înființat în Timișoara în
2014, iar în 2015 și 2016 au urmat multe festivaluri și concerte, pe când 2017
a însemnat pentru cei 4 membri lansarea primului album: “Cord Cablu Creier”.
Adam’s Nest vin la Custom Reșița tocmai din
Iași, locul în care trupa s-a format în 2017, îmbinând mai multe stiluri
muzicale și subgenuri, de la alternativ, la indie și shoegaze.
Rockabella ajunge la Custom Reșița din
București și aduce pe scenă piesele ce îmbină influențe art rock, alternativ și progressive.
Baby Elvis există din primăvara anului 2015, înființată într-un garaj
din Oradea. Trupa și-a găsit rapid soundul specific: garage rock cu influențe
indie, synthpop și psyche rock.
The Road Band,
trupa din Reșița care se află pe piața muzicală încă din 2000, vine la festival cu o mare
surpriză. Pe scenă, alături de trupă, va urca și Dean Bowman,
solistul american care a cântat pe mai mult de 32 de albume, de la stiluri
muzicale de funk, blues, jazz, rock classic, pop, soul până la gospel.
Camera 101 a fost
înființată în 1996, sub o altă denumire. Membrii fondatori, Adrian Simion și
Costache Nechita, au strâns în jurul lor alți artiști iubitori de muzică rock,
care vor urca pe scena Custom Reșița în luna iulie.
byron cântă din 2006, a lansat șase
albume și trei dvd-uri live, iar unul dintre concertele trupei a fost
filmat la 100 metri adâncime, în Salina Turda. Cel mai nou album al lor, “Eternal
Return”, a fost înregistrat în High Resolution la Dublin.
Celelalte Cuvinte, trupa din Oradea înființată încă
din 1981, urcă în Poiana Golului să aducă pe scenă piese de heavy metal, doom
metal și rock alternativ.
Gândul Mâței s-a
lansat în 1996, are patru albume la activ (“Cu
gândul la Ea”, “Ghem în Ghem”, “În Profil” și “Generația în Blugi”), iar la Custom Reșița sosesc tocmai din Republica
Moldova.
Cele
zece trupe românești se alătură artiștilor deja
anunțați la Custom Reșița 2019 - The
Rasmus, UDO, Doro, Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, Uriah Heep, Massive
Wagons, Alternosfera, Alex Calancea & Lupii - pentru un line-up care
promite cea mai bună muzică.
Mai multe detalii pe:
Post a Comment