“Mergi la vot, mergi în vacanță”, o campanie de responsabilizare socială derulată de Paralela 45

Turoperatorul Paralela 45 lansează campania de conștientizare și responsabilizare socială “Mergi la vot, mergi în vacanță”, cu scopul mobilizării cetățenilor cu drept de vot să participe la alegerile europarlamentare din 26 mai.

“Cred că prezența la vot trebuie încurajată din rațiuni mai degrabă civice, decât politice. Până la urmă toți avem responsabilitatea unul față de celălalt să ne încurajăm să votăm. Asta e contribuția noastră. Așa vrem să îi încurajăm pe români să iasă la vot. Nu le spunem cu cine să voteze sau cu cine să nu voteze. Important e să voteze și să se simtă apoi reprezentați”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45. 

Campania se desfășoară până pe 26 mai, pe pagina de internet a turoperatorului dedicată, www.paralela45.ro/voteaza, și are ca premiu o vacanță de o săptămână în insula Creta, pentru două persoane, cu plecare între 16-22 septembrie și zbor din București sau Cluj-Napoca.

În campanie sunt acceptați toți cetățenii cu drept de vot, dar pentru validarea premiului câștigătorul trebuie să facă dovada că a participat la alegerile europarlamentare.
Câștigătorul va fi anunțat pe 27 mai.


Niciun comentariu

Comment:

Un produs Blogger.