Bateria de coasta de la Poarta 5 - partea #1

La sfarsitul lui 1940, Maresalul Ion Antonescu impreuna cu Generalul Alexandru Ioanitiu trimit doua solicitari catre Generalul Hansen si Oberkommando der Wehrmacht. Acestia solicita aliatilor germani sprijin masiv pentru construirea unei linii defensive costiere, intrucat la momentul respectiv Romania nu avea tehnica necesara si nici munitie pentru baterii de coasta. Atat Maresalul cat si Generalul romani aveau informatii ca armata britanica va incerca cu ajutorul submarinelor din Dardanele sa distruga depozitele de petrol de la Constanta si ca nu este exclus un desant britanic, acestia urmand a folosi nave sub alte pavilioane pentru a se apropia de coasta dobrogeana. In data de 9 ianuarie 1941, acelasi mesaj este trimis si de catre comandamentul german din Romania. Oberkommando der Wehrmacht ia cunostiinta de cererile partii romanesti si pana la mijlocului lui 1942 trimite un numar impresionant de forte militare care construiesc un adevarat wall defensiv de la Sulina pana la Balcic.



Mai mult se dorea ca aceasta linie fortificata sa fie una din bazele principale de atac in cadrul operatiunii Barbarossa. La finalul razboiului "Black Sea Wall" a avut un rol crucial in asigurarea retragerii trupelor din est.







Printre primele trupe trimise in 1941 la Constanta s-a numarat si Flak Artillerie Regiment 60. Acestia au adus cu ei 4 tunuri "Canon de 75 mm Mle.32/36" capturate in Franta si rebotezate "Flak M.36 (f)".
Fortificarea zonei costiere a fost una simpla din valuri de pamant si placaje din lemn. Constructiile anexa fiind la randul lor din lemn. Comandamentul se afla intr-o casa din apropiere, rechizitionata de armata germana. Imobilul a fost demolat in perioada comunista.








Niciun comentariu

Comment:

Un produs Blogger.