Azi, 24 martie, au ajuns în teren cele 28 de grinzi, din totalul de 51 de grinzi, care vor acoperi Pasajul subteran Magheru - Oradea

Azi, 24 martie, au ajuns în teren cele 28 de grinzi, din totalul de 51 de grinzi, care vor acoperi Pasajul subteran Magheru. Acestea sunt depozitate până la montare langă localul Spoon.

Una dintre cele mai complexe lucrări care se desfășoară în acest moment în Oradea este „Soluția inovativă pentru a crea undă verde pentru tramvai pe Podul Dacia - B-dul Magheru", lucrare care include realizarea Pasajului Magheru, dar și reorganizarea Podului Dacia la trei benzi de circulație și reabilitarea acestuia.

În ceea ce privește stadiul fizic al lucrărilor, dacă în februarie Podul Dacia era realizat în proporție de 60%, acum stadiul fizic este de 70%, iar la pasajulul B-dul Magheru care în februarie era realizat în proporție de 40%, acum stadiul fizic a ajuns la 65%.

Scopul acestui proiect este acela de a fluidiza circulația în zonă, prin crearea celei de-a treia benzi, prin care se va facilita accesul spre Aleea Ștrandului, precum și dinspre Parcul Traian spre pod. O dată cu realizarea pasajului subteran, se va rezolva conflictul de trafic de pe bulevardul Magheru și se va crea undă verde pentru tramvai.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 17 septembrie 2019, termenul estimat pentru finalizarea lor fiind septembrie 2020. Valoarea contractului iniţial este de 14.511.433, 94 lei (fără TVA).

Lucrările sunt realizate de asocierea de firme formată din: SC Freyrom SA (lider de asociere), SC Procons Group SRL (asociat), SC Integrated Road Solutions SRL (asociat), SC Electro Excel Green Consulting SRL (asociat) și SC Abed Nego Com SRL (terț susținător).

Stadiul fizic al lucrărilor la Podul Dacia este de 70%

La Podul Dacia au fost realizate până acum următoarele lucrări: consolidare integrală cu lamele de carbon dedesubtul podului; consolidare parțială cu lamele de carbon deasupra podului; refacere strat suport consolă trotuare și Banda 1 aval + amonte Pod Dacia; hidroizolație trotuare și Banda 1 Pod Dacia; refacere grinzi parapet; montare dale de racordare trotuare pe capetele podului; echiparea canalelor tehnologice din zona trotuarelor și completarea la nivel cu beton ușor a canalelor tehnologice

Momentan se execută decaparea asfaltului din zona șinelor de tramvai și  montarea bordurilor.

Stadiul fizic al lucrărilor la Pasajul Maheru a ajuns la 65%

La Pasajul Magheru au fost realizate până acum următoarele lucrări: devieri de rețele: stadiu 95%; realizare zid sprijin zona Hotel Continental, L=59 m; piloți forați integral pe zona Aleea Strandului; elevația zidurilor de sprijin a rampei Aleea Ștrandului; radierele pe tronsoanele din zona zidurilor de sprijin a rampei Parcul Traian;

Azi au fost aduse 28 de grinzi prefabricate din beton precomprimat de tip T întors, L=9,00 m și înălțimea de 0,42 m, care vor acoperi pasajul rutier subteran. În total vor fi 51 de grinzi.

Momentan se execută elevația zidurilor de sprijin la rampa din Parcul Traian; ultimii 38 de piloți din zona rampei Parcul Traian și săpături în zona pasajului pietonal, pentru a permite refacerea hidroizolației acestuia.





Un produs Blogger.