Anamaria Petrișor lansează single-ul “Nu pleca”

Anamaria Petrișor își sărbătorește ziua de naștere într-un mod inedit își lansează single-ul “Nu pleca” 

Deși în general primim cadouri cu ocazia zilei de naștere, artista Anamaria Petrișor preferă să ofere și ne răsfață cu un cadou muzical inedit. Artista lansează alături de Cat Music single-ul “Nu pleca”, produs in studiourile HaHaHa Production si compus de către de Roland Kiss, Miruna Iova, Florin Boka împreună cu Anamaria Petrișor.

Anamaria Petrișor a compus o parte din versuri

 “Mi-am dorit foarte mult ca anul acesta să le pot oferi tuturor cadou de ziua mea piesa <<Nu pleca>>. Este o piesă dragă mie, specială, la care am lucrat împreună cu o echipa super talentată. Îmi place să mă inspir din trăirile mele și să îmi pun amprenta asupra tuturor proiectelor. Piesa <<Nu pleca>> are un mesaj în care ne regăsim toți. Sper să placă tuturor si să visați la iubire”, povestește artista.

Denis Hanganu este în rolul principal

O altă surpriză este apariția în videoclip a actorului Denis Hanganu, unul din cei mai iubiți actori din noua generație. Proiectul a fost o provocare pentru actor, dar a făcut echipa bună cu Anamaria. Chimia lor se vede dincolo de ecrane iar acest lucru confirmă încă o dată talentul acestuia.

“Întotdeauna e o plăcere să întâlnesc oameni noi, oameni frumoși cu o energie pe măsură. M-am înțeles de minune cu Anamaria și cred că asta a ajutat mult pe parcursul dublelor, fiindcă după părerea mea, e foarte important să-ți simți partenerul de filmare aproape. Sunt mereu entuziasmat când lucrez la un proiect nou și nerăbdător să văd rezultatul finit al muncii depuse. Pentru mine a fost o experiență scurtă și intensă, raportându-mă la activitatea principală care-mi ocupa programul în proporție de 90 %, adică filmările zilnice pentru serialul "Sacrificiul". A fost ca o gură de aer proaspăt și un bun prilej de a lucra și de a mă adapta imediat în cercul unei alte echipe de filmare, respectiv noului context, lucru care mi-a plăcut tare mult. Oameni profesioniști, creativi, într-un mediu plăcut și potrivit pentru o filmare reușită. Într-un cuvânt: stas”, a declarat Denis Hanganu.




Videoclipul a fost filmat în București, in regia Isabellei Szanto si dezvăluie relația masculin/feminin transpusă într-un mod simplu dar intens din punct de vedere emoțional. 
Ținutele artistei fac parte din colecția Iza Van Dee.

 
În această perioadă, Anamaria Petrișor are mai multe proiecte muzicale în lucru cu echipa de la HaHaHa Production și își dorește să facă performanță în cariera ei muzicală. Are și sprijin din partea părinților ei, care au îndrumat-o să-și urmeze visul. 




Un produs Blogger.