Primăria Oradea, în parteneriat cu firma Hornbach Oradea, a inaugurat azi prima pistă pentru bicicliștii pasionați de pumptrack în Oradea.

 Primăria Oradea, în parteneriat cu firma Hornbach Oradea, a inaugurat azi prima pistă pentru bicicliștii pasionați de pumptrack în Oradea. La eveniment, din partea administrației locale a participat viceprimarul Florin Birta, alături de reprezentantul firmei Hornbach Oradea dl. Bogdan Zgură, director regional Hornbach.

Pista pumptrack se află în zona Calea Aradului - în apropierea parcării magazinului Jumbo și are o lungime de 93 de metri, cu o capacitate de 9-10 persoane în aceeași tură, fie că este vorbă de bicicletă, role, trotinetă sau skateboard. Circuitul pumptrack modular din fibră de sticlă și panouri stratificate este compusă din două piste: Speedring (forma ovală) și Tristar (forma triunghiulară).

„În primul rând vreau să aduc mulțumiri firmei Hornbach pentru ceea ce au făcut pentru orașul nostru în această perioadă. Terenul din apropierea sensului giratoriu până la intrarea la Hornbach era un teren pe care Primăria avea un litigiu, firma Hornbach a cumpărat acel teren și l-a donat ulterior Primăriei, astfel că am avut posibilitatea să realizăm acea bretea de legătură dintre Calea Sântandreiului și Calea Aradului, care va evita aglomerarea sensului giratoriu și totodată va asigura și un acces și firmei Hornbach. Mai mult, tot pe cheltuiala ei, în următoarea perioadă firma va amenaja acea zonă, o zonă destul de mare, ca o zonă de spațiu verde, care să facă cinste atât magazinului, cât și intrării în oraș.

Azi inaugurăm această pistă de pumptrack în parteneriat perfect între Primăria Oradea și firma Hornbach. Primăria Oradea prin Direcția Tehnică a pregătit terenul, a amenajat platforma betonată și accesul la această pistă, iar firma a sponsorizat realizarea pistei, care cred că va fi folosită de comunitatea orădeană de bicicliști. Eu personal am testat azi această pistă, funcționează foarte bine și pot să vă spun că este într-adevăr de calitate. Această pistă este prima de acest gen în Oradea, iar administrația orădeană pregătește amenajarea anul viitor a încă trei piste asemănătoare, în parcurile Salca, 1 Decembrie și în zona Sovata", a declarat viceprimarul Florin Birta.

Prezent la eveniment, directorul regional al firmei Hornbach, Bogdan Zgură, a prezentat motivele pentru care firma s-a oferit să realizeze această pistă: „Ne bucurăm că sunteți azi alături de noi, la inaugurarea pistei de pumptrack din Oradea. Compania noastră a dorit să se implice într-un astfel de proiect datorită unor puncte comune: adică pasiune și voință, valori principale ale companiei Hornbach, iar o pistă de pumptrack implică cu siguranță aceste trăsături. În această perioadă, când distanțarea socială și petrecerea timpului liber în grupuri cât mai mici este esențială pentru sănătatea noastră, consider că un astfel de proiect este benefic pentru comunitate și pentru petrecerea timpului în aer liber. De-a lungul celor 13 ani de prezență pe piața din România, compania Hornbach s-a implicat activ în astfel de proiecte în orașele unde deține magazine, și sperăm că împreună cu Primăria Oradea în viitor să punem umărul să participăm la proiecte pentru comunitatea locală, împreună să dezvoltăm mai multe proiecte și să ne punem amprenta".




Un produs Blogger.